Teoria Cuantică - Blog - Noi Oportunitati

      Teoria cuantică consideră că toate sistemele materiale posedă ca principală caracteristică dualitatea undă-particulă. Astfel electronii, care în fizica clasică - newtoniană, acționau ca particule, se pot comporta ca unde în anumite condiții speciale, respectând legile electromagneticii și nu cele ale mecanicii.
      Toate acțiunile care au loc în fizică pot fi masurate, iar cele mai mici unitați energetice, care nu mai pot fi subdivizate sunt “cuantele” (de aici și denumirea de fizică cuantică). De exemplu, un atom poate face un salt de la o stare la alta, fără a trece prin stadiile intermediare, cu emisia unei cantități cuantice de energie luminoasă. Când particulele interacționează, este ca și cum ele ar fi conectate prin legături invizibile la un întreg. Pe scară largă, aceste conexiuni invizibile sunt atât de multe încât analiza lor devine probabilistă.
      Există o proprietate stranie de “ne-localizare” cuantică, aceasta înseamnând că particule aflate la distanțe microscopice unele de altele pot să interacționeze unele cu altele într-un mod ciudat, ca și cum ar fi inter-conectate, însa legatura dintre ele este necunoscută. Este ca și cum ar exista un “întreg” care coordonează prin metode necunoscute fiecare părticică din Univers. Bohr și Heisenberg au dezvoltat aceasta idee, demonstrând că nu se pot face observații obiective, întrucât observatorul, prin acțiunea sa de observare, modifică starea cuantică a sistemului observat. Această afirmație, aplicată la un caz concret, înseamna că simpla îndreptare a atenției către o floare modifică la nivel cuantic starea acelei flori!
În fizica cuantică, nu intensitatea unui câmp energetic cuantic contează, ci forma, structura sa. Astfel, chiar și cel mai infinitezimal câmp cuantic poate afecta o particulă, modificându-i starea. Nu intensitatea contează în noua fizică, ci existența sau inexistența acelui camp cuantic. O forță nu trebuie neapărat să fie activă, ea poate exista și ca potențial, acest potențial fiind esențial pentru fizica cuantică.
      O altă descoperire importantă, aparținând lui Einstein este de-acum cunoscuta lege E=mc²; aceasta lege arată că masa nu este decât energie aflată în repaus. Teoria relativității demonstrează că masa unei particule, a unui obiect sau ființe nu are nimic de a face cu substanța (precum era în fizica clasică), masa nefiind altceva decât o formă de energie. Și cum energia este o mărime dinamică asociată activității și proceselor de transformare, aceasta dovedeste că particula nu poate fi gandită ca un obiect static, ci ca o entitate dinamică, deci ca un proces care implică energie.
     Crearea particulelor din energie pură reprezintă fară îndoială un rezultat spectaculos al fizicii relativiste. Ulterior, teoria cuantică a demolat conceptele clasice de corp solid și lege strict deterministă, la nivel subatomic corpurile materiale solide ale fizicii clasice newtoniene prezentându-se ca unde de probabilitate, iar acestea se refera la probabilitatea interacțiunilor.

      Ca urmare a acestor descoperiri recente ale fizicii cuantice și a multitudinii de experimente care confirmă sau vin în sprijinul acestor teorii, lucruri care până nu demult păreau inexplicabile capată logică și sens:
      Fizica cuantică spune că un atom este când undă de energie când particulă, iar Einstein spune că materia este energie aflată în repaus. Sfinții Parinți spun că la baza creației stau energiile necreate ale lui Dumnezeu. Astfel suportul întregii creații este harul lui Dumnezeu, energia care izvorăște din ființa Lui, de fapt Duhul Sfânt care plutea deasupra apelor primordiale.
      Fizica cuantică spune că particulele de materie din sisteme diferite interacționează, este ca și cum ele ar fi conectate prin legături invizibile la un întreg (de exemplu particulele de materie ale unui autovehicul relaţionează cu particulele unei clădiri din apropiere). Din asta se vede că totul se leagă, nimic nu este întâmplător, toate particulele interacționează ca și cum ar face parte din același sistem. Ca și cum ar avea în structura lor aceeași informație, ca și cum ar fi "programate" de același Creator.
      Fizica cuantică spune că observatorul unui experiment influențează rezultatul experiementului. Dacă acel observator (omul de exemplu) și-ar fi îndreptat atenția către altceva, experimentul ar avea alte rezultate. Asta arată că în univers totul este personal, toţi ne influenţăm unii pe alţii şi în același timp creaţia. Dumnezeu a creat lumea pentru om şi l-a pus stăpânitor peste ea. Influenţarea experimentului de către un om arată că universul "simte" prezenţa stăpânului şi reacţionează altfel.
      Fizica cuantică spune că "si cel mai infinitezimal camp cuantic poate afecta o particulă, modificându-i starea". Astfel particulele trupului nostru crează un câmp cuantic, un câmp care influenţează tot ce este în jurul nostru, iar la rândul lor particulele afectate vor influenţa comportându-se ca un câmp cuantic alte particule. Prin faptele lui, bune sau rele, omul influenţează întreaga creaţie şi pe toţi oamenii, nu numai pe unii şi nu doar în prezent. Nu doar faptele influenţează ci şi intenţiile noastre. Toţi suntem legaţi unii de alţii, de lumea creată şi de Dumnezeu.
      Fizica cuantică spune că particula nu poate fi gândită ca un obiect static, ci ca o entitate dinamică, deci ca un proces care implică energie. Sfinţirea materiei de către episcopi şi preoţi în atare condiţii este înţeleasă mai uşor, este de fapt un transfer de energie de la Dumnezeu către materie. Hristos Domnul la Botezul său în Iordan a sfinţit apa, iar datorită circuitului apei în natură, a sfinţit întreaga creaţie. Lumea creată nu mai poate fi privită la modul grosier, ci trebuie privită ca o lume spiritualizată, care are ca suport al existenţei energiile necreate ale lui Dumnezeu. Omul este chemat să sfinţească creaţia peste care este pus stâpân, dar nu oricum, ci să o sfinţească ca efect al iubirii pe care o arată el lui Dumnezeu şi aproapelui. Astfel sfinţirea creaţiei este tot un eveniment personal şi nu unul oarecare, e o împărtăşire a creaţiei din iubirea unui om faţă de celălalt.
Noi gândim încontinu, fie că vrem sau nu aceasta. Fiecare dintre noi are aproximativ 60.000 de gânduri pe zi. Iar toate aceste gânduri ale noastre produc consecinţe, pentru că fiecare gând este de fapt o energie pe care o lansăm în Univers şi nu doar în direcţia dorită, ci în toate direcţiile.
Energia emisă de gândurile noastre îşi caută apoi, în drumul ei, o altă energie cu care să vibreze la unison, după principiul "ceea ce se aseamănă se adună". Fiecare gând, indiferent că este bun sau rău, declanşează un proces de rezonanţă. Tot ceea ce va vibra la unison cu energia gândurilor noastre va fi atras automat în viaţa noastră. Gândurile noastre secrete, felul în care îi judecăm pe ceilalţi, vorbăria interminabilă a minţii - totul formează un fel de intenţie.
      Aşadar, prin gândurile noastre, noi emitem permanent energie către exterior, fapt ce influenţează într-o mare măsură ceea ce atragem în viaţa noastră. De aceea, o scanare atentă a propriilor gânduri, mai ales a celor despre noi înşine, ne ajută să conştentizăm ce anume avem de schimbat.

      În crearea realităţii noastre, nu doar gândul este "implicat". Mai este şi altceva.
      Până nu demult, oamenii de ştiinţă au crezut că doar prin gândurile noastre emitem energie către exterior şi că  cel mai puternic emiţător energetic din corpul nostru ar fi creierul, cu impulsurile sale electromagnetice.
      Dar trupul nostru dispune de un emiţător şi mai puternic - INIMA - care generează un câmp electric mult mai mare decât cel al creierului. Aceasta este una dintre cele importante descoperiri ale secolului XX: faptul că inima omenească are un rol mult mai important decât acela de a pompa sânge în corpul uman. Responsabil pentru această descoperire este Institutul de Cardiologie din California care a realizat un studiu aprofundat al inimii. Astfel s-a descoperit faptul că acest organ uman este înzestrat cu ceea ce numim "inteligenţa inimii" şi că influenţele acesteia sunt foarte profunde pentru noi.
      Măsurătorile realizate au arătat că inima generază un câmp electric care se extinde cu mult în afara corpului nostru. Acest câmp electric are o anumită formă, aratând ca un inel lat împrejurul trupului, cu o rază de aproximativ 2-3 metri. Şi aparent fără nicio logică, cei fără studii ajung la 1,5-2 m, iar intelectualii peste 3 m. Ca să nu mai vorbim de cei ce practică studiile în Lumină, a căror câmp este cuprins de la 10-15 m până la mii de metri.
      Şi ca să întărim cele de mai sus, precizăm că Institutul de Cardiologie a mai descoperit că inima interacţionează atât cu trupul, cât şi cu mediul exterior prin câmpurile electromagnetice pe care le generează. Avem motive să credem că acest câmp generat de inimă are influenţă la mulţi kilometri în afara corpului nostru, pornind de la locaţia fizică a inimii.
      Cum poate inima să facă aceasta? În ce fel comunică ea? Cum sunt transmise informaţiile? În primul rând prin EMOŢII.
     Ştiinţa ne spune că atunci când simţim o emoţie, ea este transpusă în energii electrice şi magnetice corespunzătoare, care interacţionează cu celulele corpului nostru şi cu atomii lumii înconjurătoare pentru a produce acele efecte formidabile de care vorbesc toate tradiţiile spirituale autentice. Ele ştiu cum să orienteze atenţia aspirantului către inimă, pe când noi, ignoranţii, o orientăm către raţiune, creând astfel o societate foarte mentală, bazată doar pe logică. Alte studii asupra inimii au arătat că aceste câmpuri electromagnetice generate de inimă au şi o altă cauză la fel de importantă şi anume CONVINGERILE noastre, toate acele lucruri pe care le credem cu tărie şi în jurul cărora ne modelăm vieţile. Deci nu numai emoţiile noastre sunt emise în afară, ci mai ales convingerile noastre (ce sunt eronate în proporţie de 99,99%). Iar inima este un fel de interfaţă care transformă toate emoţiile şi convingerile noastre  în energii electromagnetice.
      Deci prin sentimentele noastre, prin iubire, iertare, compasiune, dar şi prin mânie, ură, supărare, noi putem produce modificări atât în trupul nostru prin modificarea biochimiei la nivel celular, cât şi la mulţi kilometri în afara noastră, influienţând pe cei din jur în bine sau în rău.
     Trăgând linie, este bine să reţinem următorul aspect: deşi creierul emite şi el câmpuri electromagnetice, oamenii de ştiinţă au arătat că undele electrice produse de inimă sunt de o sută de ori mai puternice, iar undele magnetice ale inimii, sunt de 5.000 de ori mai puternice decât cele generate de creier. Astfel se explică de ce vindecarea se obţine mai repede printr-o susţinere afectivă decât doar printr-un proces de gândire, pentru că noi emitem mai multă energie prin intermediul inimii decât prin intermediul creierului. Din aceste motive este ideal să coborâm „mintea” în inimă. Iar acţiunile noastre să se propage doar din inimă. În cel mai scurt timp vom observa diferenţe exponenţiale

       ADN-ul uman are o influenţă directă asupra lumii înconjurătoare.
      Există încă o descoperire ştiinţifică importantă care ne arată cum influenţăm realitatea în care trăim. Ştim, teoretic, că totul este interconectat şi în mod tainic interdependent. Dar să vedem cum se traduce această lege, la nivelul micro-universului nostru. Studiile de laborator au arătat că ADN-ul uman influenţează direct substanţa din care sunt formaţi atomii, adică nişte particule micuţe de lumină, numite fotoni.
      Fizicianul rus Vladimir Poponin a realizat nişte experimente faimoase la începutul anilor '90. El a pus într-o eprubetă închisă ADN uman şi fotoni, dorind să afle ce influenţă are ADN-ul uman asupra fotonilor. Dintr-una dintre eprubete s-a extras tot aerul, pentru a obţine "vid" (vidul este un termen care induce în eroare, deoarece el nu este un spaţiu gol, ci este plin de informaţii şi energie). Într-un astfel de spaţiu există fotoni care pot fi măsuraţi destul de exact cu o aparatură specilă. În experimentul lui Poponin, aceşti fotoni s-au distribuit, aşa cum era de aşteptat, în mod dezordonat, fără să respecte o anumită ordine.
      Apoi a fost introdus ADN uman în această eprubetă vidată. Şi acum s-a produs un lucru foarte surprinzător. ADN-ul uman avea o influenţă directă asupra fotonilor: printr-o forţă misterioasă, el ordona fotonii în forme regulate. Acest aspect este foarte, foarte profund, deoarece arată că substanţa din care suntem creaţi, adică ADN-ul, are o influenţă directă asupra particulelor din care este creată lumea înconjurătoare, adică fotonii atomilor. Este prima dată când ştiinţa occidentală a demonstrat ceea ce tradiţiile spirituale străvechi au spus cu mult timp în urmă: suntem parte integrantă din această lume şi o influenţăm în permanenţă prin gândurile, vorbel şi acţiunile noastre.
      Dar experimentul nu se opreşte aici. Când ADN-ul uman a fost extras din eprubetă, fotonii s-au comportat ca şi cum ADN-ul era încă prezent acolo. Şi-au păstrat poziţia lor ordonată. Fotonii şi ADN-ul uman încă mai păstrau legătura, deşi fuseseră separaţi fizic. Părea că un anume câmp subtil încă le ţinea conectate.
      Concluzia experimentului lui Poponin a fost aceea că există un câmp cuantic care ne uneşte cu tot ceea ce există în jurul nostru. Prin intermediul acestui câmp, suntem mereu în legătură cu toţi şi cu toate, fie că suntem conştienţi sau nu de aceasta.

        ADN-ul uman este influenţat, la rândul său, de sentimente.
      Senimentele umane care izvorăsc din inimă, având în spate convingerile noastre puternice, modifică efectiv forma ADN-ului, iar acesta influenţează atomii, după cum am văzut. S-au testat efectele sentimentelor pure asupra ADN-ului. Pentru aceasta a fost izolat ADN de la diferite persoane  în câte o eprubetă. Aceste eprubete cu ADN au fost supuse unor puternice câmpuri emoţionale. Pentru aceasta, subiecţii experimentului au folosit diferite tehnici emoţionale şi spirituale. S-a observat un lucru care, protrivit vechilor legi ale fizicii, nu ar fi trebuit să se petreacă. În timp ce participantul emitea un câmp emoţional puternic, au putut fi măsurate reacţii electrice la nivelul ADN-ului. Persoanele care au participat la acest test puteau influenţa  molecula de ADN din eprubetă doar prin intermediul emoţiilor lor puternice.
      Când subiecţii experimentului emiteau stări de iubire, recunoştinţă, compasiune, molecula de ADN se dilata, lanţurile ADN-ului se deschideau, producându-se o mărire a dimensiunilor acestora. Când subiecţii respectivi trăiau stări de furie, frustrare, stres, molecula de ADN se micşora şi bloca astfel multe din codurile sale, răspunzând emoţiilor negative printr-o evidentă contracţie. S-a observat astfel, în mod empiric, cum emoţiile, convingerile, sentimentele noastre pot modifica structura moleculei de ADN, precum şi ordonarea acesteia în celule. Mai mult chiar, oamenii de ştiinţă au remarcat că această blocare a codurilor ADN putea fi anulată deîndată ce experimentatorii emiteau din nou stări de recunoştinţă, iubire şi fericire.
      Aceste descoperiri, care au arătat că genele ADN-ului sunt modificate de energiile din exterior, stau la baza întemeierii unei noi ştiinţe, denumită Epigenetică. Creierul este un centru de comandă care interpretează evenimentele din exterior şi apoi trimite în trup semnale corespunzătoare. Printre aceste semnale se numără atât reacţiile  biochimice, cât şi undele electromagnetice. Aceste semnale influenţează în mod direct celulele şi produc astfel modificări ale codurilor lor genetice.
      Cu ajutorul unui ceas atomic foarte precis, s-a măsurat diferenţa de timp dintre emiterea unei emoţii şi reacţia ADN-ului. S-a observat că reacţia ADN-ului avea loc întotdeauna simultan.
      Tot ceea ce gândim şi simţim, ADN-ul nostru percepe în mai puţin de o nanosecundă  (0,000000001 secunde), iar aceasta indiferent dacă mostra de ADN se află lângă noi sau pe cealaltă parte a Pământului.

      Concluzia ?
      Gândurile şi sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea.
      Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar şi stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influenţăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât şi în afara noastră pe distanţe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influenţând tot ceea ce există în această lume.